Vali – Ziua Mihaelei (compunere cu sfarsit dat)

Era o zi de vara si era ziua Mihaelei. Mihaela isi pregateste ziua la bunicii ei.
Cand a ajuns bunicii nu i-au urat „La multi ani” si s-a simtit trista. Apoi au plecat la culesul porumbului. Au adunat incet-incet si vorbeau:
– V-a dat manualele?
– Nu, pentru ca nu are Primaria bani.
Bunicul intervine:
– Cum?! Sa nu aive statu` bani?
– Da, bunicule, dar este criza de bani in tara asta.
– Offff, saracul de Basescu, Boc, Udrea si Blaga, n-au bani sa le cumpere niste manuale copiilor!
– Ce sa le faci, mamaie, asa-i in tara asta.
Mihaela era trista pentru ca bunicii ei au uitat de ziua ei. „Oare au uitat de ziua mea?” Bunicii stiau ca o sa se intristeze.
– De ce esti suparata? spuse bunica.
– N-am nimic, mamaie, ma plictisesc.
– Daca te plictisesti, ia vino mata si pune osu` la treaba!
Ei terminara si se dusera acasa. Cand au ajuns bunica o suna pe Andreea si ii spuse:
– Andreea, vezi ca vine Mihaela la tine. Sa nu-i spui de surpriza, da?
– Desigur, tanti Maria.
Mihaela se duse la Andreea. Ea ii deschise poarta si o invita in casa.
– La multi ani, Mihaela! Dar de ce esti suparata?
– Mmmmmmmaaaaaaa, crezi ca bunicii au uitat de ziua mea?
– Nu stiu, poftim cadoul.
– Ce e?
– Uita-te sa vezi!
– Uau, ce rochie frumoasa!
– Probeaz-o. Ce frumos iti sta!
– Multumesc.
Rochia era rosie ca sangelede dragon, avea diamante pretioase si semipretioase care aratau asa: aurul ca porumbul, argintul ca bolta cerului, rubinul ca ghiocelul, avea o coronita de smarald si perle din scoicile din marile indepartate.
– Dar cat ai dat pe rochia asta?
– 100.000.000 de euro.
– Nu trebuia sa consumi atatia bani numai pentru mine.
– Dar esti cea mai buna prietena a mea.
– Asa-i.
– Hai sa povestim si sa ne uitam la emisiunea noastra preferata „Zack si Cody”.
– Sunt de acord.
– Ce note ai mai luat pe la scoala?
– „Foarte bine”.
– Si eu.
Intre timp, bunica si bunicul pregateau petrecerea.
Bunica o suna pe Andreea.
– Andreea, Mihaela e acolo?
– Da, de ce?
– Pentru ca peste jumatate de ora vei veni cu ea aici.
– Sa traiti, tanti Maria!
– Cine era?
– Un prieten.
– Bogdan?
– Da, hai sa mergem la tine acasa.
Intre timp bunica ii sunase pe cei mai buni prieteni ai Mihaelei. Ei se ascunsera dupa canapele, sobe, paturi.
– Bunico, am ajuns cu Andreea.
– Surprizaaaaaa!!! La multi ani, Mihaela! strigara copiii in cor.
Bunica aduce tortul. Copiii incepeau sa cante „Multi ani traiasca…”
Mihaela intreba:
– Cine mi-a facut aceasta petrecere extraordinara?
– Noi, bunicii tai.
– Credeam ca ati uitat de ziua mea.
– Credeai tu!
Mihaela era tare fericita. Simtea dragostea bunicilor ei dragi. Intotdeauna va reveni cu nerabdare la ei.